Clubul Sportiv CFR Iaşi

Adversara "ceferiștilor" din Champions League nu are adversari în Austria

Pe 22 noiembrie, în deplasare și pe 6 decembrie, pe teren propriu, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la popice, CFR Olimpia ACB Iași va întâlni pe campioana Austriei, BSV Voith St. Pölten

În prima ligă din Austria, echipa din St. Pölten obține victorie după victorie, ultima fiind reușită sâmbătă, în etapa a 8-a din “1. Bundesliga”. În marele derby al rundei, pe “Voith Bahnen” din St. Pölten, gazdele întrecerii au învins pe SKC Sonnensee Ritzing cu scorul de 3.596 p.d. – 3.515 p.d. (7-1 la victorii directe). Punctele gazdelor de la BSV Voith St. Pölten, care ocupă locul 1 în clasamentul la zi, cu 16 puncte și cu un punctaveraj incredibil, de “59-5” la victorii directe, au fost reușite de popicarii Philipp Vsetecka -591 p.d. (1 victorie directă), Thomas Löscher – 604 (1), Lukas Huber – 532 (0), Martin Eder – 578 (1), Radek Holakovsky – 647 (1), Mark Mojmir Bortek – 644 (1). De la oaspeții din Ritzing s-a evidențiat sportivul Peter Bothazy, cu 615 popice doborâte, cel care a realizat singura victorie directă a echipei sale.

Tot în Austria, dar în “2. Bundesliga Nord”, în deplasare, 1.KSK Gembed. Alutech Wiener Neustadt (echipă la care evoluează ex-ieșeanul Ovidiu Șuhane) a învins pe KSK Union Orth/Donau cu scorul   cu scorul de 3.376 p.d. – 3.293 p.d. (5.5 – 2.5 la victorii directe). Formația lui Șuhane, care a evoluat în anii din urmă la CFR Iași și trăiește acum în Austria, cu soția și cei patru copii ai săi, având o firmă de construcții, dar fiind și vedeta echipei de popice din Wiener Neustadt, se clasează după 8 runde pe locul 4, cu 10 puncte, după 5 victorii și 3 înfrângeri.

Dan TEODORESCU
 

Dumitru Penciuc jr, triplu medaliat la Naționalele de juniori

Sub conducerea antrenorilor Ilie Băiaș și Ioan Bișoc (la masculin), respectiv Cristina-Mihaela Pascu (la feminin), popicarii de la CFR Olimpia ACB Iași au încheiat duminică, la Târgu Mureș, Campionatele Naționale pentru juniori și junioare, cu ultimele două probe de concurs, individual simplu și individual combinat

La aceste întreceri au fost calificați primii 18 sportivi și sportive în urma rezultatelor înregistrate vineri și sâmbătă în proba de perechi, acolo unde cuplul Dumitru Penciuc jr – Paul Rohotin a cucerit o binemeritată medalie de argint în întrecerea băieților. De la echipa ieșeană au fost prezenți în concursul de duminică, 9 noiembrie, lansatorii Dumitru Penciuc jr, Dan Mihăilă, Paul Rohotin și Ștefan Samson, respectiv Ana Maria Răileanu. 

Evoluând la cote înalte, Dumitru Penciuc jr a cucerit alte două medalii la turneul final de la Târgu Mureș, pe cea de aur la individual simplu și pe cea de argint la individual combinat. În plus, Dan Mihăilă a cucerit și el o medalie de argint la individual simplu, după o evoluție foarte bună în proba de duminică și a ratat una de bronz, la “combinat”, la doar un “băț”! Clasamentele finale în întrecerea masculină au fost următoarele:

- Individual simplu: 1. Dumitru Penciuc jr (CFR Olimpia ACB Iași) – 586 p.d.; 2. Dan Mihăilă (CFR Olimpia ACB Iași) – 564 p.d.; 3. Sebastian Beșe (CFR Cluj) – 561 p.d.; ... 5. Paul Rohotin (CFR Olimpia ACB Iași) – 551 p.d.; ... 7. Ștefan Samson (CFR Olimpia ACB Iași) – 537 p.d.

- Individual combinat: 1. Kozma Lehel (Electro Danerom Tg. Mureș) – 1.151 p.d.; 2. Dumitru Penciuc jr (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.132 p.d.; 3. Sebastian Beșe (CFR Cluj) – 1.109 p.d.; 4. Dan Mihăilă (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.108 p.d.; 5. Paul Rohotin (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.098 p.d.; ... 7. Ștefan Samson (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.071 p.d.

Per total competiție, la perechi, individual simplu și individual combinat, juniorii ieșeni au cucerit patru medalii, una de aur și trei de argint, vedeta echipei fiind Dumitru Penciuc jr, care în acest an a avut reușite și pe plan profesional, devenind student la Facultatea de Construcții din Iași, la secția cu predarea în engleză, limbă pe care o vorbește fluent!

În competiția feminină, clasamentele pentru medalii s-au prezentat astfel:

- Individual simplu: 1. Mirabela Preda (SC Municipal Brașov) – 562 p.d.; 2. Florentina Naghi (Conpet Petrolul Ploiești) – 552 p.d.; 3. Laura Bungărdean (Romgaz Electro Tg. Mureș) – 533 p.d.; ... 13. Ana Maria Răileanu (CFR Olimpia ACB Iași) – 503 p.d.

- Individual combinat: 1. Mirabela Preda (SC Municipal Brașov) – 1.102 p.d.; 2. Florentina Naghi (Conpet Petrolul Ploiești) – 1.098 p.d.; 3. Monica Parhon (Gaz Metan Mediaș) – 1.076 p.d.; ... 15. Ana Maria Răileanu (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.009 p.d. (506 ^ 503).

De menționat că ieșeanca Ana Maria Răileanu, la doar 18 ani, practică popicele de numai 6 luni, ea fiind debutantă într-o competiție la nivel național și o sportivă de perspectivă!

Popicari de argint la CFR Olimpia ACB

Sâmbătă s-au finalizat la Târgu Mureș întrecerile probei de perechi din cadrul Campionatului Național de popice pentru juniori și junioare. Titlurile au revenit sportivilor de la Electromureș Danerom Tg. Mureș (la băieți) și Gaz Metan Mediaș (la fete), care joacă etapele de campionat pe arena mureșeană și deci s-au simțit ca acasă. De la CFR Olimpia ACB Iași, cuplul Dumitru Penciuc jr – Paul Rohotin a obținut o binemeritată medalie de argint, după o evoluție bună a celor doi popicari. Din păcate, jucând împreună cu Dan Mihăilă și formând cu acesta un cuplul care putea să se impună la Târgu Mureș și să obțină chiar titlul național, ieșeanul Ion Cercel a evoluat modest, el reușind la perechi doar 510 popice doborâte, ducând “echipajul” ieșean în afara podiumului. Mai mult chiar, Ion Cercel a pierdut la baraj și în primul tur al probei de sprint, în fața lui Marian Bălan (Inter Petrila), cel care i-a devenit “naș“ în ultima perioadă și în fața căreia pierde cam de fiecare dată! Podiumurile celor două întreceri în proba de perechi s-a prezentat astfel:

- Juniori: 1. Kozma Lehel – Boer Laszlo (Electro Danerom Tg. Mureș) – 1.149 p.d. (599 ^ 550); 2. Dumitru Penciuc jr – Paul Rohotin (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.093 p.d. (546 ^ 547); 3. Vlăduț }oca – Vlad Sabău (UNIO Satu Mare) – 1.090 p.d. (564 ^ 526); ... 6. Ion Cercel – Dan Mihăilă (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.054 p.d. (510 ^ 544); ... 8. Ștefan Samson – Andrei Buzdugan (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.041 p.d. (534 ^ 507).

- Junioare: 1. Anca Vancea – Monica Parhon (Gaz Metan Mediaș) – 1.077 p.d. (507 ^ 570); 2. Florentina Naghi – Elena Rusu (Conpet Petrolul Ploiești) – 1.064 p.d. (546 ^ 518); 3. Oana Darie – Gabriela Ciorăscu (Rapid Voința București) – 1.061 p.d. (530 ^ 531); ... 14. Ana Maria Răileanu – Loredana Bunduc (CFR Olimpia ACB Iași) – 933 p.d. (506 ^ 427).

La întrecerile de vineri și sâmbătă au participat 16 perechi la juniori șu tot atâtea la junioare, fapt care l-a făcut pe secretarul general al FR Popice-Bowling, Costin Novac, să exclame: “Nu ne așteptam să fie atâta concurență, dar acest lucru ne bucură și înseamnă că sportul popicelor din România are viitorul asigurat. Au fost reușite și câteva rezultate foarte bune, aici, la Târgu Mureș, deci concursul a avut și un nivel calitativ ridicat. Ne așteaptă pe viitor patru confruntări cu Polonia, în deplasare, la cadeți, cadete, seniori și senioare, pe 15 noiembrie. La seniori, în lotul național al României au fost selecționați și doi sportivi de la CFR Olimpia ACB Iași, ei fiind Gyula Vereș și Alin Vreavu. La meciurile din Polonia va mai fi prezent și arbitrul internațional ieșean Gheorghe Zăgreanu”.

Confruntări “1 la 1” în proba de sprint

 Ziua de sâmbătă a încheiat festivalul popicelor de la Târgu Mureș cu proba de sprint, acolo unde s-a jucat în sistem eliminatoriu, “1 la 1”, cu 40 de bile lansate de fiecare sportiv. Clasamentele finale au fost următoarele:

- Juniori (8 sportivi la start, deoarece s-a permis doar un singur concurent de la fiecare echipă): 1. Marius Dumitrescu (Foresta HLV Tălmaciu); 2. Marian Bălan (Inter Petrila); 3. Florian Nan (UNIO Satu Mare) și Flavius Banga (Siderurgica Hunedoara). În primul tur, Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iași) a pierdut după 1-1 la manșe câștigate, dar 11 p.d. – 18 p.d. la baraj (Sudden Victory), după 3 bile lansate suplimentar pentru departajarea sportivilor.

- Junioare (7 sportive la start): 1. Florentina Naghi (Conpet Petrolul Ploiești); 2. Laura Bungărdean (Romgaz Electro Tg. Mureș); 3. Oana Neghină (Voința Galați) și Oana Darie (Rapid Voința București). În turul I, Ana Maria Răileanu (CFR Olimpia ACB Iași) a pierdut cu 0-2 la manșe în fața campioanei din Ploiești, Florentina Naghi.

  Dan TEODORESCU
 

Benone Marcu, în preliminariile categoriei 48 kg la Europene

Pe 6 noiembrie au avut loc la Liverpool, în Anglia, deschiderea oficială, cântarul și tragerile la sorți din cadrul Campionatelor Europene de box pentru seniori

În cadrul categoriei 48 kg, printre cei 11 participanți se află și boxerul Benone Marcu, de la CFR-CSȘ Unirea Iași, singurul pugilist ieșean participant la competiția din Marea Britanie. Însoțit de antrenorul Nicu Brânzei, el a ajuns în Anglia cu “bani de împrumut” și cu ajutorul colegului Cristian Hodorogea, care domicilează de mai mulți ani în Anglia și participă la galele de box profesionist. În preliminariile cat. 48 kg, Benone Marcu va întâlni pe turcul Eerhat Pehlivan, câștigătorul din acest meci urmând a întâlni în sferturile de finală pe învingătorul dintre Alfonso Pinto (Italia) și Sergey Kazakov (Rusia). Al treilea meci din preliminarii este cel între Denys Shkarubo (Ucraina) și Lukasz Maszczyk (Polonia), câștigătorul lui urmând a se lupta în sferturi cu spaniolul Jose de la Nieve Linares. Celelalte două confruntări din sferturile de finală sunt Darran Langley (Anglia) - Hovanncs Danielyan (Armenia) și Anton Bekish Belarus) - Istvan Ungvari (Ungaria). Celelalte întâlniri ale pugiliștilor români la CE Liverpool, în urma tragerilor la sorți care au avut loc până la ora prânzului, sunt:

- cat. 54 kg (turul 2): Veronel Tarău (de la Pandurii Tg. Jiu) - Mateusz Mazik (Polonia);

- cat. 57 kg (turul 2): Bashir Hassan (Suedia) - Iulian Stan (Steaua București); 

- cat. 60 kg (preliminarii): Lyubomir Marjanovich (Serbia) -

Georgian Popescu (Petrom Petrolul Ploiești);

- cat. 64 kg (preliminarii): Dimitry Levin (Israel) – Ionuț Gheorghe (Farul Constanța).

Vor mai participa la competiția de la Liverpool pugiliștii Flavius Bia (cat. 69 kg, LPS Timişoara), Roland Gavril (cat. 75 kg, FCM Bacău), Constantin Bejenaru (cat. 81 kg, FCM Bacău) și Petrișor Gănănău (cat. 91 kg, Pandurii Tg Jiu).

Dan TEODORESCU
 

Alexandru Pietrariu, la primele performanțe din carieră

În ziua a doua din cadrul Campionatelor Naționale de popice pentru cadeți și cadete, competiție desfășurată la Tg. Mureș, turneul fetelor s-a încheiat cu victoria gălățencei Diana Neghină (la individual simplu) și localnicei Alina Suciu (la individual combinat, acolo unde s-au adunat rezultatele reușite ieri la perechi și azi la individual simplu)

În întrecerea cadeților, ieșeanul Alexandru Pietrariu (CFR Olimpia ACB) a fost una dintre revelațiile competiției, ocupând locul 2 la individual combinat și cucerind argintul probei, după ce ieri, împreună cu Bogdan Mihai, a cucerit bronzul la perechi pentru formația moldavă antrenată de Ilie Băiaș și Ioan Bișoc. Din păcate, în întrecerea de azi, de la individual simplu, Alex Petrariu a avut o hemoragie nazală la pista cu nr. 3 (apărută din senin) și a “bâlbâit” câteva bile, ratând astfel un nou mare succes, după ce, la jumătatea întrecerii era pe primul loc! Până la urmă el și-a revenit și a dus concursul la bun sfârșit, dar medalia cu nr. 3, poate cea de aur, nu a mai venit din motivele menționate anterior.

Clasamentele finale au fost următoarele:

- Individual simplu: 1. Ovidiu Crișan (Siderurgica Hunedoara) – 536 p.d.; 2. George Hânceanu (ICMRS Galați) – 535 p.d.; 3. Daniel Pleșcan (ICMRS Galați) – 534 p.d.;...7. Marius Tescu (CFR Olimpia ACB Iași) – 520 p.d.;... 10. Alexandru Pietrariu (CFR Olimpia ACB Iași) – 506 p.d.; ... 12. Bogdan Mihai (CFR Olimpia ACB Iași) – 502 p.d.; ... 17. Andrei Popa (CFR Olimpia ACB Iași) – 448 p.d.

- Individual combinat: 1. Daniel Pleșcan (ICMRS Galați) – 1.087 p.d. (553 ^ 534); 2. Alexandru Pietrariu (CFR Olimpia ACB Iași) – 1.056 p.d. (550 ^ 506); 3. George Hânceanu (ICMRS Galați) – 1.054 p.d. (519 ^ 535); ... 10. Marius Tescu – 1033 p.d. (513 ^ 520); ... 14. Bogdan Mihai – 1.001 p.d. (499 ^ 502); ... 18. Andrei Popa – 945 p.d. (497 ^ 448).

În intervalul 7-9 noiembrie, tot la Tg. Mureș vor avea loc întrecerile din cadrul Campionatelor Naționale pentru juniori și junioare, unde CFR Olimpia ACB Iași va arunca în luptă patru perechi: Ion Cercel – Dan Mihăilă, Dumitru Penciuc jr – Paul Rohotin și Ștefan Samson – Andrei Buzdugan, respectiv Loredana Bunduc - Ana Maria Răileanu. Probele de concurs sunt perechi, individual simplu, individual combinat și sprint. Antrenorii echipei ceferiste ieșene sunt Ilie Băiaș și Ioan Bișoc (la juniori) și respectiv Cristina Pascu (la junioare).

Dan TEODORESCU