Program competiţional

Programul competiţional sportiv pentru anul 2013 la Clubul Sportiv CFR Iaşi

Vă prezentăm în cele ce urmează programul principalelor competiţii sportive organizate sau care urmează a fi organizate de către clubul sportiv CFR Iaşi în anul 2013, pentru sportivii amatori şi profesionişti, la nivel local, naţional şi internaţional:

Popice:

  • 25 ianuarie: Cupa Unirii – CFR Iaşi.
  • 23 martie: Cupa de Primăvară Costică Ciurdea-Remus Antimirescu.
  • 3-7 aprilie: cantonament centralizat la arena CFR Iaşi al lotului naţional de cadeţi al României, pentru pregătirea participării la Campionatele Mondiale de popice de la Zalaegerszeg (Ungaria), din luna mai 2013.
  • 8-10 aprilie: Finala Campionatului Naţional de popice pentru cadeţi şi cadete (U 14 şi U 18), unde sportivii de la CFR Olimpia ACB Iaşi şi echipa “satelit” CS Vlădeni Plus au reuşit clasări importante pe podiumul naţional.
  • 24 aprilie: Ceferiada de popice - “Memorialul Valentin Pântescu” (ediţia a II-a).
  • 12-18 mai: participarea la turneul internaţional din Germania a echipei de veterani (seniori +50) CFR Olimpia ACB Iaşi, unde s-au reuşit două victorii în faţa echipelor BSG 2000 Passau şi Dreiflusse Bosna Passau, din cele trei partide disputate în oraşele Passau şi Dingolfing.
  • 8-9 iunie: Trofeul Municipiului Iaşi la profesionişti şi amatori, cu participarea sportivilor din România, Republica Moldova, Ucraina. În turneul profesioniştilot s-a impus ceferistul ieşean Ion Cercel, urmat pe podium de colegii Florin Opincă şi Paul Rohotin.
  • 22-24 august: Finalele Campionatului Naţional pentru veterani, pe diferite categorii de vârstă, competiţia fiind găzduită de arena CFR Iaşi.
  • 11 octombrie: Cupa de Toamnă Ilie Băiaş – CFR Iaşi

TENIS DE CÂMP:

  • 27 aprilie - 2 mai: Cupa de Primăvară Ruxandra Dragomir – CFR Iaşi.
  • 5-14 iulie: Trofeul Municipiului Iaşi (turneu internaţional feminin ITF cu premii de 10.000 $).
  • 9-18 august: Trofeul Municipiului Iaşi (turneu internaţional masculin ITF cu premii de 15.000 $).
  • 17-23 august: Cupa de Toamnă Florenţa Mihai – CFR Iaşi.

BOX:

  • 24 ianuarie: Cupa Unirii-CFR-CSŞ Unirea Iaşi.
  • 19-20 octombrie (la Sala Polivalentă): Memorialul Iosif Mattes – ediţia a 13-a (turneu internaţional).

HALTERE:

  • 7 septembrie: Cupa Nicu Vlad – CFR Iaşi.

SPORTUL PENTRU TOŢI:

  • 23 august: Concursul de alergări Neagu Mazilu - CFR Iaşi (la stadionul Emil Alexandrescu - pentru cadeţi, juniori, seniori, veterani)
Participăm cu sportivii noştri de la secţiile de popice, culturism-fitness, box, tenis de câmp, haltere şi sportul pentru toţi la toate manifestările legate de derularea Campionatelor Naţionale, Cupa României, turnee şi cupe la nivel naţional şi internaţional.
În 2013, echipa de popice CFR Olimpia ACB Iaşi a devenit campioană naţională la juniori şi seniori şi a câştigat Cupa României, prin sportivul de top mondial Paul Rohotin.
În perioada 9-25 mai, sportivii ceferişti ieşeni Alexandru Şulic, Ion Cercel, Paul Rohotin şi antrenorul Remus Antimirescu au participat, cu echipa României, la Campionatele Mondiale de popice pentru cadeţi şi seniori de la Zalaegerszeg (Ungaria), unde naţionala de seniori a României a cucerit medalia de bronz, iar Paul Rohotin a reuşit cu un rezultat de excepţie de 717 popice doborâte, care a fost recordul competiţiei şi al doilea rezultat mondial din toate timpurile.
Culturistul ceferist ieşean Lucian Chirilă a devenit campion naţional la juniori mari, iar Costel Andrei “Bebe” Vasiliu a cucerit medalia de bronz la seniori, la Balcaniada de culturism de la Plovdiv (Bulgaria).
În perioada 1-5 octombrie 2013 vom participa la Cupa Mondială de popice de la Apatin (Serbia) cu echipa campioană de seniori CFR Olimpia ACB Iaşi, cu obiectivul obţinerii unui loc în primele opt clasate şi al calificării în Liga Campionilor.
ing. Dan Teodorescu, Director sportiv, ofiţer de presă şi redactor şef-editor