CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

Runda cu numărul 10 din Campionatul Naţional de popice pentru seniori a programat sâmbătă, 31 martie 2018, două partide spectaculoase, extrem de echilibrate, dar care nu au putut schimba ordinea în clasamentul de final al sezonului regulat. În marea confruntarea de la arena CFR Iaşi, sub arbitrajul localnicului Florin Ciolan, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins campioana en-titre CFR Cluj cu scorul de 5-3 la puncte de echipă (3309 p.d. - 3222 p.d.; 13-11 la puncte de set / manşe câştigate). De remarcat revenirea în formaţia moldavă, după o absenţă de mai mulţi ani, a "britanicului" Mihai Gabriel Benghiac, dar şi absenţa titularului Gyula Veres, reţinut cu probleme de serviciu în localitatea sa de baştină, din judeţul Covasna, dar şi de faptul că duminică este Sf. Paşte romano-catolic.
Au evoluat formaţiile:
- CFR Olimpia ACB Iaşi (antrenor: Remus Antimirescu): Florin Opincă - 522 p.d. (2 manşe, 1 punct de echipă), Ion Cercel - 586 p.d. (4; 1), Costică Ciurdea - 574 p.d. (2; 0), Iulian Gabriel Cucu - 535 p.d. (2; 1), Mihai Gabriel Benghiac - 550 p.d. (2; 0), Vlad Nacu - 542 p.d. (1; 0). Rezerve; Remus Antimirescu şi Ştefan Ouatu.
- CFR Cluj (antrenor: Grigore Blaga): Sebastian Beşe - 521 p.d. (2; 0), Ciprian Cubiţchi - 474 p.d. (0; 0), Petruţ Mihălcioiu - 590 p.d. (2; 1), Mănel Manea - 530 p.d. (2; 0), Bogdan Dudaş - 560 p.d. (2; 1), Vlad Sabău - 547 p.d. (3; 1). Rezerve: Cornel Popa şi George Mihăşan.
La finalul meciului de la arena de popice CFR Iaşi, antrenorul gazdelor, Remus Antimirescu, ne-a declarat: "A fost pentru noi o victorie de moral, pentru că am învins campioana en-titre. Dar, până la urmă, tot la turneul final se va stabili noua campioană, acolo unde noi ne vom bate pentru un loc cât mai sus. Oricum, o victorie rămâne o victorie şi de aceea mă bucură faptul că astăzi am reuşit să învingem o echipă puternică, pe cea din Cluj, cea care, după câte am văzut, este susţinută şi de oficialităţile locale ardelene, numai pe noi Primăria ieşeană ne-a uitat cu finanţarea de mai multă vreme, chiar dacă în decursul anilor am ajuns şi în sferturile de finală ale Ligii Campionilor şi ne-am calificat în fiecare sezon în cupele europene de popice! Mă bucură, totodată, revenirea la echipă a lui Mihai Gabriel Benghiac, cel care, după numai câteva antrenamente, a reuşit astăzi un rezultat bun".
Să mai menţionăm că, echipă ieşeană de popice, mai jos de locul 2 în campionatul intern nu a coborât de mulţi ani, inclusiv la juniori şi tineret sunt medalii cucerite la nivel naţional. Ieşenii au la activ şi cîteva titluri importante de campioni naţionali, atât la echipele de seniori şi tineret, dar şi în întrecerile individuale.
Din păcate, performanţele la nivel naţional şi internaţional al echipei de popice CFR Olimpia ACB Iaşi nu interesează pe multă lume şi este păcat să constatăm an de an aceste fapte care nu fac cinste nimănui!
Într-un alt joc al rundei, am consemnat: Inter Petrila - Electromureş Tg. Mureş 3-5 la puncte de echipă (3085 p.d. - 3091 p.d.). S-au remarcat lansatorii Mihai Balaban - 541 p.d. (la gazde), respectiv Boer Laszlo - 549 p.d. (la oaspeţi). Meciul de la Petrila, acolo unde mureşenii s-au impus doar la şase "beţe" diferenţă, a fost arbitrat de braşoveanul Nicolae Neculăescu.
A stat în această rundă KSE Tg. Secuiesc.
Clasamentul final al sezonului regulat arată astfel:
1. CFR Cluj                            8    7    0    1    49-15   14
2. CFR Olimpia ACB Iaşi       8    6    1    1    48-16   13
3. Electromureş Tg. Mureş    8    4    1    3    33-31   9
4. Inter Petrila                      8    2    0    6    21-43   4
5. KSE Tg. Secuiesc               8    0    0    8     9-55    0
În perioada 27-29 aprilie 2018, la Hunedoara vor avea loc turneele finale ale Campionatelor Naţionale de popice la seniori şi senioare. Primele patru echipe de la seniori, la finalul sezonului regulat, vor evolua la "FINAL FOUR", acolo unde s-au calificat formaţiile din Cluj, Iaşi, Târgu Mureş şi Petrila.

* Electro Romgaz Tg. Mureş s-a calificat în finala Ligii Campionilor la popice

Tot sâmbătă, 31 martie 2018, la Bamberg (Germania), în semifinalele Ligii Campionilor la popice, în competiţia feminină, am consemnat: SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - Kegljaski Klub Celje (Slovenia) 6-2 la puncte de echipă (15 - 9 la puncte de set / manşe câştigate; 3614 p.d. - 3387 p.d.) şi KK Slovan Rosice (Cehia) - Electromureş Romgaz Târgu Mureş (România) 1 - 7 (8 - 16 la manşe; 3294 p.d. - 3412 p.d.).
Pentru formaţia din Tg. Mureş, antrenată de Orosz Istvan şi Seres Jozsef şi "supervizată" de vicepreşedinta clubului mureşean, Antal Matilda, au punctat: Duka Tilda - 589 p.d. (4 manşe, 1 punct de echipă), Iulia Adela Ban - 568 p.d. (2; 1), Alina Suciu-Hanc - 571 p.d. (2; 1), Mehesz Anita (din Ungaria) - 553 p.d. (4; 1), Doina Baciu - 571 p.d. (2; 1), Gyeresi Anna - 560 p.d. (2; 0).
Echipele din Slovenia şi Cehia vor juca duminică, de la ora 9:00, pentru locurile 3-4 şi tot duminică, în marea finală (locurile 1-2), care va debuta la ora 11:30, se vor întâlni echipele din Bamberg (cu românca Ioana Văidăhăzan-Antal printre titulare, care sâmbătă a reuşit, în semifinale, 583 p.d., dar nu a câştigat nici o manşă în faţa adversarei Rada Savic - 613 p.d.) şi Târgu Mureş. Hai România!!!

* Echipa din Zerbst, aproape de marea finală din turneul masculin

Sâmbătă, în prima semifinală la masculin, din Liga Campionilor la popice, după primul schimb de trei lansatori (arena din Bamberg are 6 piste), nemţii de la KV Rot Weiss Zerbst 1999 conduc cu 5-0 la puncte de echipă (1911 p.d. - 1768 p.d.; 10-2 la puncte de set / manşe câştigate) pe ungurii de la Alabardos - Szegedi TE. A doua semifinală programează meciul KC Schwabsberg (Germania) - SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia). Finalele pentru podium sunt programate duminică, începând cu ora 14:15.
DAN TEODORESCU