CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

În zilele de sâmbătă şi duminică, pe 21 şi 22 aprilie 2018, arena de popice din Târgu Mureş a găzduit confruntarea dintre România şi Serbia, în perspectiva participării ambelor selecţionate la Campionatele Mondiale de Popice de la Cluj, de luna viitoare. Aceste partide amicale au avut loc la nivelul seniorilor, juniorilor (U 23) şi cadeţilor (U 18), la masculin şi feminin.
Sâmbătă, lansatorii sârbi au obţinut victoria în cinci din cele şase confruntări, singura "remiză" a gazdelor fiind reuşită doar în întrecerea cadetelor, de către Noemi Budoi, după 536 p.d. –536 p.d. cu Vladana Obrenić.
Echipa de popice CS CFR Olimpia ACB Iaşi a avut mai mulţi reprezentanţi în naţionalele României de popice, ei fiind Ion Cercel şi Florin Opincă (la seniori, primul fiind noul căpitan al selecţionatei tricolore), Vasile Andrei Maxim şi Alexandru Sorin Mitru (la juniori, ultimul cu dublă legitimare cu CSO Tălmaciu), fiind prezent la Tg. Mureş şi antrenorul federal Remus Antimirescu. Din păcate, din cauza unor probleme medicale la coloană, ieşeanul Vlad Nacu (la juniori - U 23) nu poate participa în perioada următoare la competiţiile de popice.
În manşa a doua a întrecerii de pe arena din Târgu Mureş, în meciurile de duminică, s-au disputat partidele de la seniori şi juniori (U 23), la masculin şi feminin, cele patru confruntări prezentând următoarele rezultate finale, cu menţiunea că, la junioare, România a învins Serbia de această dată, la o diferenţă de numai 9 "beţe":
- JUNIOARE: România - Serbia 3151 p.d. - 3142 p.d.
Au punctat:
- România: Maria Ciobanu - 529 popice doborâte, Oana Corduneanu - 492, Mihaela Dumitru - 482, Gal Timea - 544, Fekete Reka - 536, Seres Bernadett - 568.
- Serbia: Olivera Čikoš - 556, Sara Žurovski - 532, Gordana Rogić - 486, Teodora Relota - 509, Hermina Lukač - 532, Vesna Boškov - 527.
- JUNIORI: România - Serbia 3196 p.d. - 3527 p.d.
Au evoluat:
- România: Fekete Hunor - 500, Alexandru Sorin Mitru - 546, Roberto Lapoşi - 525, Kötö David - 531, Vasile Andrei Maxim - 572, Marius Lucuţ 522.
- Serbia: Norbert Ernješi - 578, Želislav Jakab - 602, Čaba Zavarko - 572, Milorad Vojnović - 575, Alen Kujundžić - 555, Adrian Lončarević - 645. 
Cu un total de 3527 popice doborâte, Serbia a realizat un nou record al arenei de popice din Tg. Mureş, în întrecerea juniorilor.
- SENIORI: România - Serbia 2-6 la puncte de echipă (3468 p.d. - 3616 p.d.; 11-13 la puncte de set / manşe câştigate)
Confruntările directe au fost: Florin Opincă – Aleksandar Milinković 0-1 (573 p.d. - 575 p.d.; 2-2 la manşe), Ion Cercel (căpitanul echipei ţării noastre) - Saša Juhas 1-0 (617 p.d. - 571 p.d.; 3-1), Boer Laszlo - Uroš Jagličić (căpitanul echipei oaspete) 0-1 (544 p.d. - 585 p.d.; 1-3), Bogdan Dudaş - Milan Jovetić 1:0 (622 p.d. - 632 p.d.; 3-1), Szasz Tibor Levente - Miloš Simijonović 0-1 (559 p.d. - 612 p.d.; 1-3), Vlad Sabău - Radovan Vlajkov 0-1 (553 p.d. - 641 p.d., 1-3).
- SENIOARE: România - Serbia 2-6 la puncte de echipă (3258 p.d. - 3302 p.d.; 12,5 - 11,5 puncte de set / manşe câştigate)
Duelurile directe au fost: Nicoleta Trifan - Nataša Lemić 0-1 (560 p.d. - 569 p.d.; 1-3), Daniela Lăcătuşu - Dijana Kormanjoš 1-0 (561 p.d. - 518 p.d.; 3-1), Viorica Luminiţa Dogaru (căpitanul echipei) - Marija Kresović 0-1 (557 p.d. - 591 p.d.; 1-3), Elena Loredana Vişan - Marijana Oros 0-1 (499 p.d. - 503 p.d.; 2-2); Nina Răileanu - Zorica Barać (căpitanul echipei oaspete) 1-0 (551 p.d. - 535; 3,5-0,5), Gyeresi Anna - Jasmina Anđelković 0-1 (530 p.d. - 586 p.d.; 2-2).
Arbitrul principal al partidelor din 21 şi 22 aprilie a fost internaţionalul clujean Dumitru Beşe, FR Popice fiind reprezentată de Maria Popescu (preşedinte), Remus Antimirescu (antrenor federal) şi Matilda Antal (membru în Prezidiul Federal şi vicepreşedinta clubului Electromureş Tg. Mureş, gazda meciurilor). Nu a fost prezent Constantin Stamatescu, cel care a demisionat de mai mult timp din postul de secretar general al FR Popice, în prezent "luptând" pentru o altă federaţie naţională sportivă!
DAN TEODORESCU (Sursa foto: jurnalistul şi prietenul Branimir Vasić, din Serbia)