CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

* Sâmbătă, tot la Hunedoara, dar în turneul final feminin, formaţia Electromureş Romgaz Tg. Mureş a devenit campioană naţională.

Sâmbătă, 28 aprilie 2018, la arena de popice de la Hunedoara s-au disputat trei partide, una în marea finală feminină şi alte două în semifinalele masculine ale turneelor finale din cadrul Campionatelor Naţionale în sportul lansatorilor.
Dimineaţă, în finala mare, cea pentru locurile 1-2 din competiţia feminină, Electromureş Romgaz Tg. Mureş a învins pe Conpet Petrolul Ploieşti cu scorul de 7-1 la puncte de echipă (3344 p.d. - 3180 p.d.; 16,5 - 7,5 la puncte de set / manşe câştigate). De la echipa învingătoare, pregătită de antrenorii Orosz Istvan şi Seres Jozsef şi supervizată de vicepreşedinta clubului, Antal Matilda, s-a remarcat unguroaica Mehesz Anita, cu 588 p.d., iar de la gruparea prahoveană, pregătită de antrenorul-jucător Luminiţa Dogaru, s-a evidenţiat Cristina Samson, cu 573 p.d.
Clasamentul final a fost următorul: 1. Electromureş Romgaz Tg. Mureş; 2. Conpet Petrolul Ploieşti; 3. Rapid Bucureşti.
Sâmbătă după-amiază s-au disputat semifinalele în competiţia masculină, care s-au încheiat cu acelaşi scor de 6-2 pentru echipele favorite, dar meciurile au fost spectaculoase şi deloc lejere pentru ceferiştii clujeni şi cei ieşeni, cei care s-au impus în faţa adversarilor din Petrila şi respectiv Târgu Mureş. Rezultatele au fost următoarele:
- CFR Cluj - Inter Petrila 6-2 la puncte de echipă (3401 p.d. - 3153 p.d.; 16,5 - 7,5 la puncte de set / manşe câştigate)
Au evoluat echipele:
- CFR Cluj: Bogdan Dudaş - 576 p.d. (4 manşe câştigate; 1 punct de echipă), Sebastian Beşe - 600 p.d. (4; 1), George Mihăşan & Ciprian Cubiţchi - 517 p.d. (1; 0), Petruţ Mihălcioiu - 592 p.d. (2,5; 1), Vlad Sabău - 578 p.d. (3; 1), Ioan Figlea & Robert Merza - 538 p.d. (2; 0). Antrenor: Grigore Blaga.
- Inter Petrila: Adrian Matei - 478 p.d. (0; 0), Claudiu Feier - 477 p.d. (0; 0), Radu Balaban - 550 p.d. (3; 1), Denis Pădurean - 565 p.d. (1,5; 0), Mihai Balaban - 540 p.d. (1; 0), Petre Cimpoer - 543 p.d. (2; 1). Antrenor: Marcel Dobrică.
- CFR Olimpia ACB Iaşi - Electromureş Tg. Mureş 6-2 la puncte de echipă (3368 p.d. - 3233 p.d.; 14,5 - 9,5 puncte de set / manşe câştigate)
Au evoluat formaţiile:
- CFR Olimpia ACB Iaşi: Ion Cercel - 618 p.d. (3; 1), Florin Opincă - 572 p.d. (3; 1), Costică Ciurdea - 520 p.d. (2; 0), Iulian Gabriel Cucu - 556 p.d. (1,5; 0), Alexandru Sorin Mitru (257 p.d. - 2 manşe) & Vasile Andrei Maxim (271 p.d. - 2 manşe) - 528 p.d. (2; 1), Mihai Gabriel Benghiac - 574 p.d. (3; 1). Antrenor: Remus Antimirescu.
- Electromureş Tg. Mureş: Boer Laszlo - 547 p.d. (1; 0), Kötö David - 520 p.d. (1; 0), Szöcs Laszlo - 548 p.d. (2; 1), Fekete Hunor - 555 p.d. (2,5; 1), Nagy Laszlo - 519 p.d. (2; 0), Szasz Tibor Levente - 544 p.d. (1; 0). Antrenor: Seres Jozsef.
Duminică, 29 aprilie 2018, sunt programate finalele pentru podium în turneul final masculin, astfel: Electromureş Tg. Mureş - Inter Petrila (pentru locurile 3-4, de la ora 9:00) şi CFR Cluj - CFR Olimpia ACB Iaşi (pentru locurile 1-2, de la ora 13:00). Arbitrul principal al competiţiei este Ion Grigorescu, din Târgovişte.
În luna mai a anului 2018, la Cluj sunt programate Campionatele Mondiale de popice la seniori şi senioare, la juniori şi junioare (U 23) şi Cupa Mondială la cadeţi şi cadete (U 18), printre participante fiind şi echipele României.
DAN TEODORESCU