CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

În zilele de 16 şi 17 iunie 2018, tradiţionala Competiţie Naţională de Popice organizată şi susţinută financiar de FR Popice şi MTS, pentru categoriile de vârstă 10-12 ani şi 12-14 ani a avut loc la arena CFR Iaşi, sub arbitrajul localnicului Iulian Gabriel Cucu.    
Alături de antrenorul federal Remus Antimirescu (care a reprezentat FR Popice) au mai fost prezenţi antrenorii Costică Ciurdea (Iaşi), Orosz Istvan şi Seres Jozsef (Tg. Mureş), Daniela Lăcătuşu (Ploieşti), Grigore Blaga (Cluj), dar şi vicepreşedinta CS Electromureş Tg. Mureş, Antal Matilda, tocmai pentru a demonstra faptul că, de viitorii campioni ai sportului popicelor din România sunt interesaţi toţi antrenorii de profil din ţara noastră, fără prea multe excepţii. În sală s-a mai aflat şi fosta antrenoare de la Ploieşti, Constanţa Constantin, sora campionului român din Germania, Nicolae Lupu.    
La competiţia de la arena CFR Iaşi s-au înscris 34 de sportivi, 23 la categoria U 14 şi 11 la categoria U 12, la fete şi băieţi.    
Sâmbătă, pe podiumul de la categoria U 14 s-au clasat următorii juniori II:
- FEMININ:    
1. Marin Delia Maria (Conpet Petrolul Ploieşti) - 483 p.d.;
2. Szabo Julia Emese (Electromureş Romgaz Tg. Mureş) - 468 p.d.;
3. Marin-Ioniţă Daria Ştefania (Conpet Petrolul Ploieşti) - 462 p.d.    
- MASCULIN:    
1. Gyarmati Pintea Răzvan (CFR Cluj) - 450 p.d.;
2. Bejan Iulian (CFR Olimpia ACB Iaşi) - 427 p.d.;
3. Iszlai Attila (Electromureş Tg. Mureş) - 422 p.d.   
În afara podiumului s-a clasat ieşeanul Ştefan Costăchescu, de la CFR Olimpia ACB, cu 378 popice doborâte. Cei doi popicari ieşeni, Bejan şi Costăchescu, sunt antrenaţi de Costică Ciurdea.    
Duminică, pe 17 iunie, de la ora 9:30, arena CFR Iaşi va găzdui competiţia rezervată celor mici, la categoria U 12, cu 4 fete şi 7 băieţi în concurs.
DAN TEODORESCU