După un cantonament de zece zile la Vatra Dornei şi după ce au primit din partea filialei locale din cadrul Asociaţiei Presei Sportive din România titlul de cea mai bună echipă ieşeană pe 2007, popicarii campioni de la CFR Olimpia ACB au reînceput ieri antrenamentele în propria arenă, în perspectiva returului care va debuta pe 2 februarie.
Sub comanda antrenorului Ilie Băiaş, popicarii ieşeni au reînceput pregătirea fizică generală la arena CFR şi au continuat cu antrenamentele specifice. În prezent, lotul lărgit este alcătuit din 14 lansatori, aceştia fiind Remus Antimirescu (revenit la antrenamente după o mai lungă perioadă de inactivitate din cauza unor probleme medicale deosebite la coloana vertebrală), Costică Ciurdea, Florin Opincă, Alin Vreavu (transferat recent de la Foresta HLV Tălmaciu), Gyula Vereş (venit de la Rulmentul Braşov), Marius Manea, Mihai Gabriel Benghiac, Iulian Gabriel Cucu, Giorge Covăsală, Ion Cercel, Dumitru Penciuc jr, Radu Pricop, Sorin Scutăraşu, Bogdan Mihai, ultimii cinci fiind încă juniori. Tot ieri, sportivii ceferişti au făcut vizita medicală şi toată lumea a trecut cu bine peste acest “hop”, după cum ne-a declarat antrenorul Ilie Băiaş, care a mai menţionat: “Ne pregătim pentru reluarea campionatului, unde sperăm că vom face în continuare o figură frumoasă, deoarece avem de apărat titlul naţional cucerit în sezonul trecut. Chiar dacă nu vom juca în prima etapă din retur, deoarece vom sta din lipsă de adversar, ne pregătim pentru următoarele două runde foarte importante, unde vom avea de înfruntat adversari extrem de incomozi. Pe 16 februarie vom juca în deplasare contra echipei viceccampioană Inter Petrila, iar pe 1 martie vom evolua acasă cu CFR Cluj, actualul lider al clasamentului. Noi suntem pe locul 2 la finalul turului, la egalitate de puncte cu clujenii şi vom lupta în continuare pentru podium şi pentru o participare în cupele europene. La lotul actual, nu putem să ne propunem decât obiective de înaltă performanţă!”.
În final, să mai menţionăm că preşedintele Radu Pipa este în convorbiri avansate cu partenerii germani de la firma “Funk et comp” şi chiar cu preşedintele NBC Siegfried Schweikardt, pentru ca promisele piste pe plăci să ajungă şi la arena CFR Iaşi cât mai repede posibil, chiar dacă firma germană de profil a depăşit cu mult timpul de livrare promis iniţial, din motive “tehnice”, adică din prea multe comenzi eşalonate într-o perioadă de timp scurtă!