Binecunoscutul ziarist Dumitru Graur a acceptat invitaţia clubului sportiv CFR Iaşi
* Noul preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din România va fi prezent la deschiderea turneului de tenis "Cupa de Primăvară Ruxandra Dragomir - CFR Iaşi", de la sfârşitul lunii aprilie 2011
În perioada 30 aprilie - 6 mai 2011, clubul sportiv CFR Iaşi organizează turneul de tenis "Cupa de Primăvară Ruxandra Dragomir - CFR Iaşi", pentru categoriile de vârstă 10 ani, 12 ani, 14 ani şi seniori, la masculin şi feminin. La conferinţa de presă de la deschiderea turneului, la invitaţia CS CFR Iaşi, ar putea fi prezent şi dl. Dumitru Graur (FOTO), noul preşedinte al Asociaţiei Presei Sportive din România, care doreşte să se întâlnească cu toţi ziariştii sportivi ieşeni, nu numai cu membrii APSR, dar şi cu conducerea DJST Iaşi şi a cluburilor sportive ieşene. "Domnia sa ne va comunica lucruri noi, inclusiv de la Congresul AIPS de la Seul, unde a participat recent. Dl. Dumitru Graur vrea să revitalizeze APS România şi eu cred că trebuie să-i acordăm încrederea noastră şi să nu lipsim de la întâlnirea respectivă, din cadrul conferinţei de presă de la baza sportivă CFR Iaşi, data exactă a ei urmând a se stabili în zilele următoare", a mai menţionat ziaristul Dan Teodorescu, cel care este şi director sportiv şi ofiţerul de presă al Clubului Sportiv CFR Iaşi.