Gh. Zăgreanu, un arbitru internațional pasionat de sportul popicelor
Născut pe 2 decembrie 1945 la Năsăud, în județul Bistrița-Năsăud, Gheorghe Zăgreanu locuiește de peste 47 de ani în Iași, acolo unde termină Liceul "Alexandru Ioan Cuza" din cartierul Tătărași și secția mașini unelte și scule din cadrul Facultății de Mecanică din Dealul Copoului
Știe limba germană la perfecție, domnia sa urmând la Brașov clasele 1-8 ale Școlii generale "Honterus", cu predare în limba germană. A lucrat ca inginer la Zimbrul Suceava, peste 30 ani la SC Antibiotice SA Iași și mai apoi la SC Phoenix SA Iași, ca inginer-traducător de limba germană. Din 1999 este pensionar, dar numai pe hârtie, deoarece sportul popicelor îi ocupă și în prezent tot timpul. După ce a fost jucător de popice în anii din urmă, acum este arbitru internațional de popice și este pe locul 34 în ierarhia mondială de profil. - Sportul popicelor este unul mai special în România, nu toată lumea îl practică. Cum a ajuns totuși Gheorghe Zăgreanu la popice, când toată lumea se gândește doar la fotbal?- Îmi place și fotbalul, dar mai mult mi-au plăcut popicele, sport pe care l-am practicat încă de la vârsta de 12 ani. Am fost mai întâi ridicător de popice, iar apoi jucător. La Iași am jucat popice la Penicilina, Voința, TEROM și CFR. În anii ’80 era un campionat județean puternic la Iași, cu 16 echipe de popice participante. Țin minte că am ieșit campion județean la perechi, împreună cu Gheorghe Cazaciuc, după ce i-am învins pe Dumitru Penciuc și Ștefan Deciu. Apoi am plecat la finala pe țară, la Brașov, unde am ajuns până în semifinale. Din păcate, acum au rămas doar 7 echipe de popice în toată țara, în cadrul Diviziei Naționale masculine. Și totuși, popicarii români fac rezultate excepționale în întrecerile internaționale, obținând medalii la Campionatele Mondiale, Europene și cupele europene intercluburi. - Este un paradox, nu? - De cât timp practicați arbitrajul în sportul popicelor? - Pe plan intern de 28 ani, iar arbitru internațional sunt de 14 ani. Suntem doar trei arbitrii internaționali de popice în România, eu, din Iași, Marian Constantin, de la Brașov și Gheorghe Blasicz, de la Mediaș. - Cum a fost debutul ca arbitru internațional de popice? - Sunteți un foarte bun cunoscător al limbii germane, va ajutat acest lucru în cariera de arbitru internațional? - Foarte mult, deoarece în lumea popicelor germana este limbă internațională obligatorie. Conducerea Federației Internaționale de Popice se află în Germania și Austria, deci acolo unde se vorbește germana. - Cum poate un arbitru să devină "internațional" în lumea popicelor? - Urmând cursurile de perfecționare organizate de Federația Internațională de Popice. Pentru a deveni arbitru internațional, eu m-am instruit la cursurile de la Tabor, din Cehia, Göttlesbrun, din Austria și München, din Germania. Plus că sunt singurul din România care pot omologa arene de popice pentru competițiile externe. Pentru meciurile din Liga Campionilor, arena CFR Iași este omologată de mine și uite așa formația CFR Olimpia ACB Iași a jucat recent acasă, în premieră pentru municipiul nostru, un meci din Liga Campionilor, împotriva campioanei Austriei, BSV Voith St. Pölten. - Cu ocazia arbitrajului, cred că ați vizitat mai multe țări din Europa și ați fost prezent la multe competiții internaționale de popice... - Așa este. Am fost arbitru la Campionate Mondiale, Campionate Europene, Cupa Mondială, Cupa Europei, Cupa NBC, Liga Campionilor. Am arbitrat în Serbia, Croația, Slovenia, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia, dar și în România, că și noi am găzduit competiții internaționale de popice. - Se câștigă mult din arbitraj, în sportul popicelor? - Pe primul plan este pasiunea. Iar la întrebarea dumneavoastră vă răspund cu două exemple concrete: când eu arbitrez un meci la Galați, de exemplu, din campionatul intern, primesc 130 lei RON, ceea ce înseamnă cheltuielile de transport și cazare, iar pentru un meci arbitrat în Liga Campionilor am primit 56 euro! Sunt sume mari? De la tinerețe până la bătrânețe! - Cu aceste sume se moare de foame în alte sporturi, deci rămâne la mijloc doar pasiunea și plăcerea pentru jocul de popice... - Iar sportul popicelor este unul de perfecțiune, ce necesită gândire, atenție și condiție fizică. Plus că se poate juca la orice vârstă, de la tinerețe până la bătrânețe, vorba aceea...Chiar și eu mai joc popice la echipa de veterani a Iașului, iar în România se organizează un campionat național și pentru veterani. Iar ca exemplu de longevitate avem pe un coleg popicar de la Rapid București, care joacă popice și acum, la vârsta de 92 ani! - Credeți că popice vor reveni în topul sporturilor din România, mai ales că avem multe succese și pe plan internațional? - În alte țări din Europa, în Germania, Austria, Ungaria etc, sportul popicelor este structurat pe mai multe ligi și sunt multe echipe de popice. Foarte multă lume practică popicele, așa cum era și în România, în anii ’80. Eu cred că în România popicele vor reveni pe viitor în top, mai ales acum, când s-a reînființat Ministerul Tineretului și Sportului. Urmașul eroilor lui Liviu Rebreanu
- Fiind ieșean, echipa mea de suflet este CFR Olimpia ACB Iași, care sper ca în 2009 să ajungă din nou campioana României, să joace apoi la Cupa Mondială din Ungaria și să evolueze pentru al treilea an consecutiv în Liga Campionilor. - Faceți parte din familia popicelor din România și din Europa... - Și datorită acestui fapt vreau să mulțumesc celor care m-au ajutat în carieră, conducerii Federației Române de Popice, a celei internaționale, domnului Milan Baricevic, din Croația, șeful meu pe linie de arbitraj în Europa. Dar vreau să mulțumesc și tânărului Ștefan Penciuc, fratele popicarului Daniel Penciuc și fiul fostului antrenor Dumitru Penciuc, care mă ajută foarte mult cu scrisul pe calculator, când fac traduceri de regulamente de popice din limba germană în cea română, pentru federație sau echipa din Iași. - Interviul nostru se apropie de sfârșit. În final, detaliați un caz inedit din viața dumneavoastră? - Bunicul meu, Teodor Zăgreanu, a fost învățător și apoi director de școală în Ardeal. Bunicul meu este unul dintre eroii scrierilor lui Liviu Rebreanu, a se vedea în acest caz romanul "Ion"! Cred că acest lucru poate reprezenta un fapt inedit în viața mea... - Iar acum, în sportul popicelor, urmașul familiei Zăgreanu a devenit... eroul unui interviu în presa românească! - Vă mulțumesc pentru acest lucru și permiteți-mi ca la acest final de an 2008 să urez tuturor colegilor mei din lumea popicelor sărbători fericite și multe succese pe viitor! Dan TEODORESCU