Primele succese din 2009 pentru atletul veteran Neagu Mazilu

Sala de atletism din cadrul complexului sportiv “Lia Manoliu” din Bucureşti a găzduit, în ziua de 8 martie, Campionatele Naţionale de atletism pentru vererani.

La categoria de vârstă peste 80 ani, atletul veteran Neagu Mazilu (81 ani), în prezent la clubul CFR-CSM Iaşi, a participat la două întreceri, la ambele cucerind primul loc al podiumului. În cursa de 400 metri plat, Neagu Mazilu a trecut primul linia de sosire cu timpul de 1:32.39 min, iar în cursa de 800 metri plat, atletul veteran ieşean a terminat pe primul loc, cu timpul de 3:45.39 min. “Am început bine anul 2009, câştigând cele două curse de 400 metri şi 800 metri de la Bucureşti. Festivitatea de premiere a fost oficiată de ieşeanca noastră, Maricica Puică, pe care eu o cunosc de când era mică, îi cunosc şi părinţii şi cu această ocazie am depănat amintiri”, ne-a declarat Neagu Mazilu. În perioada următoare, Neagu Mazilu va lua parte la două competiţii internaţionale pentru veterani, urmând a participa la Campionatele Europene de atletism în sală de la Ancona (Italia), din perioada 25-29 martie şi la Campionatele Balcanice de cros de la Tirana (Albania), programate pe 5 aprilie.

Dan TEODORESCU