Popicarii au participat la acţiunea “România prinde rădăcini!”
Un număr de cinci popicari ieşeni au participat vineri, pe 27 martie, la acţiunea „România prinde rădăcini” iniţiată de Realitatea TV la Iaşi şi au plantat timp de 2 ore peste 50 de puieţi de pini, salcâmi şi sălcioară în zona C.A. Rosetti, la ieşirea din Iaşi, sub îndrumarea celor de la Ocolul Silvic din zonă.
Sportivii ieşeni Mihai Gabriel Benghiac, Iulian Gabriel Cucu, Ştefan Samson, Andrei Buzdugan şi Costică Ciurdea s-au declarat încântaţi de această iniţiativă şi au declarat că au participat cu mare plăcere la o astfel de acţiune. “Fiecare dintre noi a sădit circa 10 puieţi, am pus mâna de sapă şi hârleţ şi am pus copăceii în pământ cu mare dragoste. Am lucrau timp de două ore pentru sănătatea pământului şi cred că această acţiune va aduce numai bucurii şi noroc familiei mele, dar şi echipei de popice CFR Olimpia ACB Iaşi, care anul acesta luptă pentru o nouă participare în cupele europene şi Liga Campionilor”, a declarat la finalul acţiunii Mihai Gabriel Benghiac, fost dublu campion naţional la popice nu cu mult timp în urmă.
Alături de popicarii ieşeni au mai plantat puieţi şi jucătorii echipei de fotbal Politehnica Iaşi, însoţiţi de antrenorul Cristiano Bergodi,
printre aceştia fiind prezenţi Andrei Cristea, Bogdan Onuţ şi Ionuţ Bâlbă. Au mai muncit la plantat puieţi şi baschetbaliştii de la Politehnica Iaşi, cei care, după terminarea acţiunii au luat drumul Sălii Polivalente, pentru meciul de campionat împotriva formaţiei CSŞ Ploieşti. La acţiunea de vineri a fost prezent şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Adăscăliţei, una şi aceeaşi persoană cu preşedintele clubului de karate tradiţional ENPI Iaşi, principalul organizator până duminică a Campionatelor Naţionale de karate tradiţional pentru copii, juniori, tineret şi seniori, de pe teren propriu.
Dan TEODORESCU