Veteranul Neagu Mazilu, pe locul 6 in lume la 800 metri

În intervalul 28 iulie - 8 august, la Lahti, în Finlanda se desfăşoară Campionatele Mondiale de atletism pentru veterani, cu participarea sportivilor de la 35 ani la peste 100 ani, împărţiţi pe categorii de vârstă

Sunt prezenţi la competiţie sportivi şi sportive din 90 de ţări ale lumii, printre care şi România. În vârstă de 81 ani, Neagu Mazilu, de la CFR-CSM Iaşi s-a înscris la trei probe de concurs la categoria 80-85 ani, ele fiind 800 metri, 1.500 metri şi 2.000 metri obstacole. Până în prezent, veteranul ieşean Neagu Mazilu a luat startul doar în proba de 800 metri, acolo unde au fost prezenţi 13 concurenţi. Într-o companie selectă, după ce şi-a doborât propriul record, Neagu Mazilu s-a clasat pe un onorant loc 6, cu timpul de 3:34,29 minute. Până la cursa de 800 metri de la Lahti, Neagu Mazilu, fost în anii din urmă şi rugbyst la Politehnica Iaşi, reuşise un timp doar de 3:45,00 min, îmbunătăţit substanţial la cursa mondială din Finlanda, acolo unde clasamentul s-a prezentat astfel: 1. Earl Fee (Canada) -  2:49,92 min; 2. Rainer Pelkonen (Finlanda) – 3:07,36 min; 3. Yrjö Torikka (Finlanda) – 3:13,13 min; 4. Gunnar Linde (SUA) – 3:21,08 min; 5. Irwin Barrett-Lennard (Australia) – 3:23,30 min; 6. NEAGU MAZILU (România, număr de concurs 80081) – 3:34,29 min; 7. Karel Matzner (Cehia) – 3:35,51 min; 8. Eckart Maas (Germania) – 3:40,96 min; 9. Takashi Inoue (Japonia) – 3:44,01 min; 10. Nick Corish (Irlanda) -  4:22,21 min; 11. Kenneth Crooke (Marea Britanie) – 4:46,24 min; 12. Kumar Seth Rajendra (India) – 5:09,43 min. A abandonat pe traseu alergătorul veteran Erhard Zipplies, din Germania. Incluzând şi probele de ieri, 3 august, podiumul clasamentului pe medalii este alcătuit din: 1. Finlanda – 166 medalii (54 de aur + 59 de argint + 53 de bronz); 2. Germania – 158 medalii (54 + 52 + 52); 3. SUA – 82 medalii (30 + 27 + 25). România a cucerit până acum 4 medalii, dintre care 2 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz. Laureaţii delegaţiei României sunt Elena Pagu (83 ani) – 2 medalii de aur la cat. 80-85 ani, la 5.000 metri cu timpul de 41:27,63 min şi 10 km marş cu timpul de 1 oră 24,19 min; Marcela Pacriţa (55 ani) – 1 medalie de argint la cat. 55-60 ani, la 300 metri garduri cu timpul de 55,21 sec; Adrian Neagu (56 ani) – 1 medalie de bronz la săritura în lungime cu 5,77 metri.Competiţia continuă până pe 8 august, ieşeanul Neagu Mazilu urmînd a participa la probele de 1.500 metri, unde cel mai bun timp al său până acum este de 8:50,00 min şi la 2.000 metri obstacole, unde cel mai bun timp personal este de 12:52,00 minute.

Dan TEODORESCU