* În perioada 1-6 octombrie 2018, la Zapresic, în Croaţia, se desfăşoară întrecerile ediţiei a 30-a a Cupei Mondiale de popice, cu participarea a 13 campioane naţionale continentale, printre ele fiind şi CFR Olimpia ACB Iaşi, campioana României în sportul lansatorilor, în competiţia masculină.
Pe durata celor trei zile de preliminarii, CFR Olimpia ACB Iaşi a reuşit, per total echipă, un rezultata de 3556 popice doborâte, cu 2337 p.d. la plin, 1219 p.d. la izolat şi doar 9 bile în gol. Cu acest rezultat, ieşenii s-au clasat pe locul 9, cu menţiunea că primele opt clasate au promovat automat în turul I din Liga Campionilor. Cu un plus de 52 popice doborâte, ieşenii s-ar fi calificat din nou în Champions League, dar absenţa titularului Gyula Veres s-a făcut din nou simţită, sportivul neputându-se învoi de la serviciu pentru acest turneu la nivel mondial! La totalul de 3556 p.d. şi-au adus contribuţia următorii sportivi: Florin Opincă - 611 p.d., Ion Cercel - 615 p.d., Costică Ciurdea - 592 p.d., Mihai Gabriel Benghiac - 583 p.d., Iulian Gabriel Cucu - 603 p.d., Remus Antimirescu (151 p.d. - 1 manşă) & Alexandru Sorin Mitru (junior - 401 p.d. - 3 manşe) - 552 p.d. După întrecerea din preliminarii, cu menţiunea că primele patru clasate vor concura vineri şi sâmbătă în careul de aşi al competiţiei (semifinale, finala mică, finala mare), clasamentul arătă astfel: 1. SKV Rot-Weiß Zerbst 1999 (Germania) - 3873 p.d.; 2. KK Zapresic (Croaţia) - 3867 p.d.; 3. SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia) - 3796 p.d.; 4. KK Neumarkt - Imperial Life (Italia) - 3787 p.d.; 5. Zalaegerszegi Teke Klub (Ungaria) - 3786 p.d. (cu doi români naturalizaţi printre titulari, ei fiind Zoltan Flavius Feher - 668 p.d. şi Claudiu Boantă - 618 p.d., dar echipa maghiară a pierdut promovarea în FINAL FOUR la doar un "băţ" faţă de echipa italiană, acolo unde evoluează ungurul Kiss Tamas - 656 p.d. şi sârbul Igor Kovacic - 636 p.d.!!!) 6. KK Konstruktor Maribor (Slovenia) - 3742 p.d.; 7. KK Knin Revita Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina) - 3691 p.d.; 8. TJ Lokomotiva Ceska Trebova (Cehia) - 3607 p.d.; 9. CS CFR Olimpia ACB Iaşi (România) - 3556 p.d.; 10. KS ALFA-VECTOR Tarnowo Podgorne (Polonia) - 3505 p.d.; 11. BSV Voith St. Pölten (Austria) - 3501 p.d.; 12. KK Vardar 2014 Skopje (FYR Macedonia) - 3440 p.d.; 13. Tartu Keegliklubi (Estonia) - 3250 p.d. În fruntea brigăzii de arbitri s-a aflat Hans Jesenko (Austria), ajutat de germanii Dieter Tretter, Reinhold Below, Gerhard Benaburger şi Max Boklisch, La finalul celor trei zile de preliminarii, antrenorul emerit-jucător Remus Antimirescu (CFR Olimpia ACB Iaşi) a declarat: "Comportarea băieților a fost de lăudat! Am fost la un pas de Champions League cu o echipă care merită mai mult din partea unora care se ocupă de destinele sportului în Iași. Toți banii se duc pe performanţe ZERO. Din această cauză, Iașul nu va avea performanţe sportive la nivel internațional niciodată. Până și o parte a presei are o parte de vină în acest caz!". Vineri, la Zapresic se vor disputa semifinalele Cupei Mondiale, după următorul program: Zapresic (Croaţia) - Podbrezova (Slovacia) şi Zerbst (Germania) - Neumarkt (Italia). Sâmbătă, pe 6 octombrie, se vor disputa finalele pentru podium, cele pentru locurile 3-4 şi 1-2. Tot la Zapresic, în Croaţia, în competiţia feminină, campiona României, Electromureş Romgaz Târgu Mureş a încheiat faza preliminariilor pe locul 6, cu un rezultat total de 3464 popice doborâte, după următoarele rezultate individuale: DUKA Tilda - 584 p.d., BACIU Doina-Victoriţa - 601 p.d., SAFRANY Anita (transferată din Ungaria) - 550 p.d., HANC Alina - 597 p.d., MEHESZ Anita (din Ungaria) - 577 p.d., GYERESI Anna - 555 p.d. Antrenori: Orosz Istvan şi Seres Jozsef. Primele patru clasate, care s-au calificat în semifinale (unde se va juca după sistemul locul 2 - locul 3 şi locul 1 - locul 4) au fost: 1. SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - 3702 p.d. (cu românca naturalizată Ioana Veronica Antal, ex-Văidăhăzan - 644 p.d., cel mai bun rezultat al echipei); 2. KK Mlaka Rijeka (Croaţia) - 3636 p.d.; 3. ZTE-ZAEV TK Zalaegerszeg (Ungaria) - 3565 p.d. (cu românca naturalizată Airizer Julia-Emese - 622 p.d., cel mai bun rezultat individual al echipei); 4. BBSV Viena (Austria) - 3510 p.d. În Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, au loc întrecerile Cupei Europei la popice, acolo unde participă vicecampioanele continentale, printre ele fiind şi CFR Cluj. Pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Popice, CFR Cluj este situată pe locul 13, cu un total de 2839 p.d., fără a fi luat în consideraţie rezultatul din ultimul schimb al lui Robert Merza, care a reuşit în jur de 583 p.d., după cum ne-a declarat arbitrul internaţional clujean Dumitru Beşe. Situaţia va fi lămurită însă în perioada următoare, când lansatorii clujeni vor ajunge acasă. Pentru rezultatul de 2839 p.d., pentru echipa clujeană au punctat: MANEA Mănel - 591, BEŞE Sebastian - 261 & LUNGU Cătălin - 263, MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu - 592, SABĂU Vlad‐George - 600, DUDAŞ Horaţiu Bogdan - 271 & FIGLEA Ioan Victor - 261. Pe primul loc în preliminarii s-a clasat Victoria Bamberg (Germania) - 3656 p.d., cu doi lansatori români titulari, ei fiind Nicolae Lupu - 600 p.d. şi Cosmin Crăciun - 587 p.d. Semifinalele sunt următoarele: SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) - Szegedi TE (Ungaria) şi KK Mertojak Split (Croaţia) - Partizan Belgrad (Serbia). La Cupa NBC de la Apatin (Serbia), din motive financiare mai ales, România nu a avut nici o reprezentantă.
DAN TEODORESCU *** UPDATE 1 (5 octombrie, ora 17:45): Cu 3420 p.d., CFR Cluj a terminat pe locul 6 în Cupa Europei, de la Sarajevo. În ultimul schimb, Robert Merza a reuşit 581 p.d.. Federaţia Internaţională de Popice a actualizat clasamentul cu CFR Cluj pe locul 6, într-o competiţie în care primele cinci clasate merg în Liga Campionilor! *** UPDATE 2 (5 octombrie, ora 17:46): IMPORTANT: În Cupa NBC de la Apatin, din Serbia, echipa germană Staffelstein nu s-a înscris în Liga Campionilor. Ea joacă acum semifinale și conduce cu 2-0 în faţa formaţiei KK Rudar Kakanj (Bosnia şi Herţegovina). Dacă ea termina competiția în primele 3 locuri, CFR Olimpia ACB Iași joaca în Liga Campionilor conform vechiului regulament, care poate nu s-a schimbat. Hai Germania! *** UPDATE 3 (5 octombrie 2018, ora 20:01): În Cupa NBC de la Apatin, în semifinala care ne interesează cel mai mult, am consemnat: SKC Staffelstein (Germania) - KK Rudar Kakanj (Bosnia şi Herţegovina) 6 - 2 (3618 p.d. - 3506 p.d.; 14-10 la manşe). Deoarece formaţia Staffelstein nu s-a înscris în Liga Campionilor, va juca în locul ei prima formaţie din Cupa Mondială care a ratat iniţial promovarea, aceasta fiind CFR Olimpia ACB Iaşi. Dacă regulamentul nu se va schimba între timp, ieşenii vor evolua în Champions League!!! *** UPDATE 4 (5 octombrie 2018, ora 20:02): Şi o veste tristă: A plecat la cele veşnice jurnalistul sportiv din Belgrad, Branimir Vasic, care era şi ofiţerul de presă al Federaţiei de Popice din Serbia. Era un bun confrate în jurnalismul sportiv şi prieten al subsemnatului. Dumnezeu să te ierte Branimir şi să te aibă în paza lui! Condoleanţe familiei! (DAN TEODORESCU) *** UPDATE 5 (6 octombrie 2018, ora 23:00): În primul tur din Liga Campionilor ar putea fi meciul CFR Olimpia ACB Iaşi - KK Knin Revita Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina). Este doar un calcul de-al meu. Staffelstein a câştigat Cupa NBC (locul 1) şi noi i-am luat locul: locul 1 din NBC joacă cu locul 6 din Cupa Mondială, acesta a fost raţionamentul. Dar vom vedea... (DAN TEODORESCU)
În perioada 1-6 octombrie 2018, localitatea Zapresic, din Croaţia, va găzduit Cupa Mondială de popice, competiţie la care vor participa şi campioanele României, CFR Olimpia ACB Iaşi - la masculin şi Electromureş Romgaz Târgu Mureş - la feminin. În drum spre noua şi moderna arenă de popice din Zapresic, cu 6 piste pe plăci, ceferiştii ieşeni au disputat două jocuri de campionat la Petrila, cu Inter din localitate, în devans. În primul dintre ele, vineri, pe 28 septembrie, în etapa a II-a a turului, pe post de "gazdă", CFR Olimpia ACB Iaşi a învins pe Inter Petrila cu categoricul scor de 8-0 la puncte de echipă, cu 3394 p.d. - 3140 p.d. şi 17.5 - 6.5 la puncte de set /manşe câştigate. De la ieşeni s-a remarcat internaţionalul Ion Cercel, cu 604 popice doborâte. Sâmbătă, pe 29 septembrie, în etapa a VII-a din campionat (a doua a returului), pe post de echipă vizitatoare, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins tot cu 8-0 la puncte de echipă pe gazdele de la Inter Petrila, cu 3373 p.d. - 3065 p.d. şi cu 18,5 - 5,5 la puncte de set / manşe câştigate. În meciul de sâmbătă, sub arbitrajul lui Nicolae Neculăescu, din Braşov, au evoluat următoarele formaţii: - Inter Petrila: Codrea Hoarcă - 501 p.d. (0 manşe, 0 puncte de echipă), Alexandru Ionesi - 466 p.d. (0; 0), Denis Pădurean - 538 p.d. (0,5; 0), Claudiu Feier - 515 p.d. (1; 0), Petre Cimpoer - 520 p.d. (2; 0), Marian Bălan - 525 p.d. (2; 0). Rezerve: Cristian Cimpoer, Adrian Matei. Antrenor: Marcel Dobrică. - CFR Olimpia ACB Iaşi: Ion Cercel - 592 p.d. (4; 1), Florin Opincă - 594 p.d. (4; 1), Iulian Gabriel Cucu - 580 p.d. (3,5; 1), Alexandru Sorin Mitru - 511 p.d. (3; 1), Remus Antimirescu - 524 p.d. (2; 1), Mihai Gabriel Benghiac - 572 p.d. (2; 1). Rezervă: Costică Ciurdea. Antrenor-jucător: Remus Antimirescu. Clasamentul la zi arată astfel: 1. CFR Olimpia ACB Iaşi 2 2 0 0 16-0 4 2. CFR Cluj 1 1 0 0 8-0 2 3. Inter Petrila 3 1 0 2 5-19 2 4. KSE Tg. Secuiesc 1 0 0 1 3-5 0 5. Electromureş Tg. Mureş 1 0 0 1 0-8 0 Duminică, în etapa a II-a de campionat, trebuia să se joace meciul Electromureş Tg. Mureş - KSE Tg. Secuiesc, iar CFR Cluj va sta. Din păcate, meciul de la Tg. Mureş nu se va mai disputa, deoarece echipa mureşeană s-a retras din campionat, după cum ne-a informat astăzi antrenorul Seres Jozsef. Formaţia mureşeană va evolua doar în Cupa României, iar la Tg. Mureş a fost înfiinţat clubul de popice CSM Tg. Mureş, care va avea echipele de juniori şi junioare în subordine. Duminică, echipa CFR Olimpia ACB Iaşi va pleca spre Croaţia şi se va caza la Hotelul "I" din Zagreb. Competiţia mondială de popice, cu 14 echipe participante la masculin va avea loc la Zapresic, localitate aflată la doar 14 km de Zagreb. Referitor la Cupa Mondială de la Zapresic, antrenorul-jucător Remus Antimirescu ne-a declarat: "Mergem la Zapresic să ne batem pentru primele 7-8 locuri, pentru a promova ulterior în Liga Campionilor. Eu asta vreau, să vedem dacă vom şi putea!". Baftă, băieţi! HAI ROMÂNIA! DAN TEODORESCU *** UPDATE (2 octombrie 2018, ora 18:16): La Cupa Mondială de popice din Croaţia, după prima zi de concurs, CFR Olimpia ACB Iaşi a realizat 1226 p.d. (Florin Opincă - 611 + Ion Cercel - 615). Mâine şi poimâine vor concura Ciurdea şi Benghiac, respectiv Cucu şi Antimirescu. Rezervă: juniorul Mitru. Hai România! *** UPDATE 2 (3 octombrie 2018, la ora 19:41): După 4 lansatori, la Cupa Mondială de popice din Croaţia, CFR Olimpia ACB Iaşi a realizat 2401 popice doborâte, astfel: Opincă - 611 p.d., Cercel - 615 p.d., Ciurdea - 592 p.d. şi Benghiac - 583 p.d. Suntem în continuare pe locul 9 şi doar primele 8 clasate merg în Liga Campionilor. Mâine vor concura Cucu şi Antimirescu. Rezervă: Mitru (junior). Hai România !!! *** UPDATE 3 (4 octombrie 2018, ora 15:19): Joi, la Cupa Mondială de popice din Croaţia, ceferistul ieşean Iulian Gabriel Cucu a reuşit o bună performanţă, cu 603 popice doborâte. Înaintea ultimului schimb, CFR Olimpia ACB Iaşi a acumulat 3004 p.d. Mai este un HOP, ce trebuie de trecut! Hai România! *** UPDATE 4 (4 octombrie 2018, la ora 20:55): Echipa CFR Olimpia ACB Iaşi a încheiat Cupa Mondială din Croaţia cu un total de 3556 popice doborâte, după următoarele rezultate individuale: Opincă - 611, Cercel - 615, Ciurdea - 592, Benghiac - 583, Cucu - 603, Antimirescu (151-1 pista) & Mitru (401 - 3 piste) - 552 p.d. Am terminat competiţia pe locul 9 sau chiar 10, deoarece în ultimul schimb echipa din St. Polten ne poate întrece şi noi să încheiem pe locul 10. Oricum, am fost la un pas de calificarea în Liga Campionilor!
În drum spre localitatea croată Zapresic, acolo unde va participa la întrecerile Cupei Mondiale de popice, în intervalul de timp 1-6 octombrie 2018, lansatorii de la CFR Olimpia ACB Iaşi vor susţine în devans două jocuri de campionat la Petrila, împotriva Interului din localitate. În primul dintre ele, vineri, pe 28 septembrie, în etapa a II-a, pe post de gazdă, CFR Olimpia ACB Iaşi a învins pe Inter Petrila cu categoricul scor de 8-0 la puncte de echipă, cu 3394 p.d. - 3140 p.d. şi 17.5 - 6.5 la puncte de set /manşe câştigate. Sub conducerea arbitrului braşovean Nicolae Neculăescu, au evoluat echipele: - CFR Olimpia ACB Iaşi: Iulian Gabriel Cucu - 548 p.d. (3,5 manşe; 1 punct de echipă), Ion Cercel - 604 p.d. (2; 1), Costică Ciurdea - 546 p.d. (3; 1), Florin Opincă - 561 p.d. (3; 1), Alexandru Sorin Mitru (junior) - 571 p.d. (2; 1), Mihai Gabriel Benghiac - 564 p.d. (4; 1). Antrenor: Remus Antimirescu. - Inter Petrila: Cristian Cimpoer - 501 p.d. (0,5; 0), Petre Cimpoer - 535 p.d. (2; 0), Marian Bălan - 547 p.d. (1; 0), Claudiu Feier - 518 p.d. (1; 0), Denis Pădurean - 565 p.d. (1; 0), Adrian Matei - 474 p.d. (0; 0). Antrenor: Marcel Dobrică. Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 10.00, în devans din etapa a VII-a, a doua a returului, se va juca partida Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi, sub conducerea aceluiaşi arbitru de sub Tâmpa, Nicolae Neculăescu. DAN TEODORESCU
În perioada 1-6 octombrie 2018, la Zapresic, în Croaţia, în noua arenă internaţională cu 6 piste de plăci, va avea loc Cupa Mondială la popice, acolo unde vor participa şi campioanele României, CFR Olimpia ACB Iaşi - la masculin şi Electromureş Romgaz Tg. Mureş - la feminin. Înaintea acestei mari competiţii la nivel mondial, popicarii ceferişti ieşeni se vor "antrena cu public" la Petrila, unde vor disputa două etape de campionat, în devans, cu formaţia Inter din localitate. Vineri, 28 septembrie, de la ora 16.00, din etapa a II-a a sezonuluiu regulat se va juca partida CFR Olimpia ACB Iaşi - Inter Petrila, iar a doua zi, pe 29 septembrie, de la ora 10.00, se va disputa returul Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi, ambele partide urmând a fi arbitrate de braşoveanul Nicolae Neculăescu. Pentru aceste două meciuri de campionat dar şi pentru întrecerile din Cupa Mondială din Croaţia, CFR Olimpia ACB Iaşi va avea la dispoziţie 7 lansatori, ei fiind Remus Antimirescu (antrenor-jucător), Costică Ciurdea, Ion Cercel, Florin Opincă, Iulian Gabriel Cucu, Mihai Gabriel Benghiac şi juniorul Sorin Mitru. Din lotul lărgit mai fac parte Gyula Veres, Vasile Andrei Maxim şi Ştefan Lincu. Înaintea partidelor de la Petrila, clasamentul în competiţia masculină arată astfel: 1. CFR Cluj 1 1 0 0 8-0 2 2. Inter Petrila 1 1 0 0 5-3 2 3. CFR Olimpia ACB Iaşi 0 0 0 0 0-0 0 4. KSE Tg. Secuiesc 1 0 0 1 3-5 0 5. Electromureş Tg. Mureş 1 0 0 1 0-8 0 Pe 30 septembrie este programat meciul Electromureş Tg. Mureş - KSE Tg. Secuiesc, iar CFR Cluj va sta, aşa cum, în prima rundă, a stat CFR Olimpia ACB Iaşi.
* Speranţe ceferiste pentru Liga Campionilor
Pe perioada Cupei Mondiale de popice, echipa ieşeană va fi cazată la Hotelul "I" din Zagreb, capitala Croaţiei fiind la numai 14 km de Zapresic. La ediţia a XXX-a de la Cupa Mondială de la Zapresic, în întrecerea masculină, vor participa 14 echipe, 12 dintre ele optând să concureze şi pentru participarea ulterioară în Liga Campionilor, acolo unde vor merge primele 7 clasate şi chiar primele 8, dacă în acest pluton fruntaş se va afla şi echipa slovacă SK Zeleziarne Podbrezova, deţinătoarea trofeului în Champions League. Echipele participante sunt: BSV Voith St. Pölten (Austria), KK Revita Banja Luka (Bosnia şi Herţegovina), KK Zapresic (Croaţia), TJ Lokomotiva Ceska Trebova (Cehia), Tartu KK (Estonia), Racing Straßbourg (Franţa, cu românul Ştefan Gogoriţă în lotul de jucători), SKV Rot Weiß Zerbst 1999 (Germania), Zalaegerszegi Teke Klub (Ungaria, cu românii naturalizaţi Claudiu Boantă şi Zoltan-Flavius Feher în lot), KK Neumarkt Imperial-life (Italia), KK Vardar 2014 Skopje (FYR Macedonia), KS ALFA-VECTOR Tarnowo Podgorne (Polonia), CFR Olimpia ACB Iaşi (România), KK Konstruktor Maribor (Slovenia), SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia). Primele patru clasate după turul preliminar vor ajunge în semifinalele Cupei Mondiale, iar apoi în cele două finale, pentru locurile 3-4 şi 1-2. "Nu avem valizi toţi jucătorii din lot şi din această cauză întrecerea din Cupa Mondială va fi una dificilă pentru noi, mai ales că adversarele sunt campioanele continentale en-titre. Vom încerca totuşi o promovare în Liga Campionilor, acolo unde am mai evoluat şi în anii anteriori, ajungând la un moment dat în sferturile de finală ale competiţiei", ne-a declarat antrenorul emerit-jucător al echipei ieşene, Remus Antimirescu, înaintea Cupei Mondiale din Croaţia. În întrecerea feminină de la Zapresic participă şi campioana României, Electromureş Romgaz Tg. Mureş, cu următorul lot lărgit de jucătoare: BACIU Doina-Victoriţa, BAN Iulia Adela, BORNERT Alexandrina, CIOBANU Maria, DUKA Tilda, FEKETE Reka, GAL Beatrix Timea, GYERESI Anna, HANC Alina, MEHESZ Anita (din Ungaria), POETAŞU Ana-Maria, SAFRANY Anita (din Ungaria), SERES Bernadett. La Cupa Mondială de la Zapresic, în întrecerea feminină, participă 12 echipe (cu 9 formaţii care doresc să continue în Liga Campionilor), după cum urmează: BBSV Viena (Austria), KK Kozara Gradiska (Bosnia şi Herţegovina), KK Mlaka Rijeka (Croaţia), KK Slovan Rosice (Cehia), SKC Victoria 1947 Bamberg (deţinătoarea trofeului în Liga Campionilor, cu românca naturalizată Ioana Veronica Văidăhăzan-Antal în lot), ZTE-ZAEV TK (Ungaria), ASKC Fugger Sterzing (Italia), TKKF Debinki Gdansk (Polonia), CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş (România), Kegljaski Klub Celje (Slovenia), Kristal Zrenjanin (Serbia), SK Zeleziarne Podbrezova (Slovacia).
* CFR Cluj merge la Sarajevo, în Cupa Europei
Vicecampioanele continentale în sportul popicelor se vor întrece la Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), în ediţia a XXX-a a Cupei Europei, în perioada 2-6 octombrie 2018. România va avea reprezentantă doar în întrecerea masculină, pe CFR Cluj, care are la dispoziţie următorul lot lărgit de lansatori: BEŞE Sebastian, BLAGA Grigore Vasile, BUCUR Andrei Viorel, DUDAŞ Horaţiu Bogdan, FIGLEA Ioan Victor, LUNGU Cătălin, MANEA Mănel, MERZA Robert, MIHĂLCIOIU Petruţ Ovidiu, POPA Cornel, SABĂU Vlad-George. Echipele participante în Cupa Europei, 14 la număr, acolo unde primele cinci clasate la final vor promova în Liga Campionilor, sunt: KSV Union Orth an der Donau (Austria), KK Posusje (Bosnia şi Herţegovina), KK Mertojak Split (Croaţia), KK PSJ Jihlava (Cehia), KK Reval (Estonia), Reveil Is sur Tille (Franţa), SKC Victoria 1947 Bamberg (cu românii Cosmin Crăciun şi Nicolae Lupu în lotul de lansatori), Szegedi TE (Ungaria), ASKC Fugger Sterzing (Italia), KK GTC Musandra (FYR Macedonia), CS CFR Cluj (România), KK Kamnik (Slovenia), Partizan Belgrad (Serbia), SKK Starek Trstena (Slovacia). În întrecerea feminină participă 8 echipe, dar România nu are nici o reprezentantă, deoarece vicecampioana Conpet Petrolul Ploieşti nu s-a înscris în competiţie, probabil din motive financiare. În sfârşit, Cupa NBC la popice este programată în perioada 1-6 octombrie 2018, la Apatin, în Serbia, dar România nu a înscris nici o formaţie în competiţie. La masculin vor concura 24 echipe, iar românul naturalizat în Franţa, Georges Ungurean, va juca pentru echipa Les Vendangeurs Gevrey Chambertin. Primele trei clasate la final vor promova în Liga Campionilor. La feminin vor fi pe pistele de concurs 8 formaţii, dar niciuna din ţara noastră. DAN TEODORESCU
În perioada 31 august - 2 septembrie 2018, la Hunedoara a avut loc Campionatul Naţional de popice pentru veterani, pe două categorii: peste 60 ani şi sub 60 ani, ultima categorie fiind pentru sportivii amatori. Printre competitoare s-a aflat şi formaţia CFR Olimpia ACB Iaşi, condusă de căpitanul-nejucător Vasile Ţidularu, cea care a obţinut o medalie de bronz în întrecerea individuală, prin ceferistul Ioan "Nelu" Herman, fost mulţi ani salariat la Serviciul de Proiectare în Construcţii la Regionala CFR Infrastructură Iaşi, devenit apoi, prin "externalizare" şi privatizare, Proiect CF Bucureşti - Filiala Iaşi. Specializat în "căi ferate", proiectantul Ioan Herman, care a jucat şi fotbal în anii tinereţii, s-a... specializat în ultimii ani şi în sportul popicelor, cu rezultate notabile pe plan local, naţional şi chiar internaţional, în turneele din Germania şi Austria la care a participat. Pe echipe, CFR Olimpia ACB Iaşi a fost la un pas de podium, ocupând în final locul 4, cu un rezultat total de 1921 popice doborâte. Fiecare echipă a fost compusă din 5 lansatori, dar s-au luat în calcul primele patru rezultate, fiecare sportiv lansând câte 120 bile, la plin şi izolat, pe pistele de concurs ale arenei hunedorene. Pentru ieşeni au punctat: Aurel Roiu - 511 p.d., Ioan Dăscălescu - 472 p.d., Mihai Chilaboc - 476 p.d. şi Ioan Herman - 462 p.d., iar rezultatul lui Sorin Cotlarciuc, de 445 p.d., nu a mai contat! În întrecerea individuală, la categoria peste 70 ani, a mai concurat şi ieşeanul Vasile Croitoru, cu o realizare de 397 p.d. Să mai menţionăm că ieşeanul Florin Dăscălescu a concurat pentru Petrolul Băicoi, având un rezultat de 398 p.d. La categoria "amatori" (sub 60 ani), au concurat şi fraţii ieşeni Constantin Iftimie (521 p.d. - locul 4) şi Mihai Iftimie (475 p.d.), turneul fiind câştigat de Beni Dehelean (Buziaş), urmat pe podium de sibianul Călin Cazacu, de la echipa din Tălmaciu. La categoria seniori +60 ani (veterani), podiumurile de premiere au fost următoarele: - Categoria 60-69 ani: 1. Vasile Cioacă (Tălmaciu) - 566 p.d.; 2. Aurel Dehelean (Buziaş) - 532 p.d.; 3. Ioan Popirad (Tălmaciu) - 530 p.d. - Categoria peste 70 ani: 1. Francisc Ujhelyi (Buziaş) - 495 p.d.; 2. Vasile Lupulescu (Buziaş) - 472 p.d.; 3. IOAN HERMAN (CFR Olimpia ACB Iaşi) - 462 p.d. În întrecerea pe echipe (la peste 60 ani) au participat 9 grupări sportive, clasamentul final fiind următorul: 1. Tălmaciu I - 2083 p.d.; 2. Buziaş - 1977 p.d.; 3. Hunedoara - 1957 p.d.; 4. IAŞI - 1921 p.d.; 5. Târgu Secuiesc - 1918 p.d.; 6. Cluj - 1888 p.d.; 7. Hoghiz - jud. Braşov - 1884 p.d.; 8. Petrolul Băicoi - 1738 p.d.; 9. Tălmaciu II - 1524 p.d. "Am cucerit o medalie de bronz prin Ioan Herman, la categoria peste 70 ani şi am fost foarte aproape de alte clasări pe podium în competiţia pe echipe şi la întrecerile individuale de la categoria 60-69 ani, prin Aurel Roiu, dar şi la sub 60 ani, prin Costică Iftimie. Una peste alta sub rezultate mulţumitoare, iar eu sunt de acord cu deviza că, în sport, în momentul de concurs, cine-i mai bun câştigă!", ne-a declarat la final, căpitanul grupării ieşene Vasile Ţidularu.
* Lot de "10" pentru CFR Olimpia ACB Iaşi la Cupa Mondială
La seniori, campioana naţională en-titre, CFR Olimpia ACB Iaşi, va participa la Cupa Mondială de la Zapresic (Croaţia), în perioada 1-6 octombrie 2018. Pe o arenă cu 6 piste de concurs, turneul de la Zapresic va debuta efectiv pe 2 octombrie, ieşenii având 3 intrări în concurs, astfel: ora 12.40 (ora locală, dar 13,40 în România) - ROU 1 (pista 5), ora 15.00 - ROU 2 (pista 2) şi ora locală 17.20 - ROU 3 (pista 4). A două zi din preliminarii, pe 3 octombrie, ieşenii vor avea următoarele intrări pe pistele de concurs: ora 15.00 - ROU 4 (pista 3). A treia zi din preliminarii, joi, pe 4 octombrie, ceferiştii ieşeni vor avea ultimele două intrări în concurs, astfel: ora 11.30 - ROU 5 (pista 6) şi ora locală 17.20 - ROU 6 (pista 1). Din cele 14 echipe masculine participante la Cupa Mondială din Croaţia, primele patru, după preliminarii, se califică la turneul final (5-6 octombrie), cu semifinale (locurile 2-3 şi 1-4) şi finala mică (pentru locurile 3-4) şi finala mare (pentru locurile 1-2). Primele 7 clasate după preliminarii, plus deţinătoarea trofeului (SK Zeleziarne Podbrezova - Slovacia) vor merge mai departe în Liga Campionilor de popice. Pentru întrecerea de la Cupa Mondială, lotul echipei ceferiste ieşene îi cuprinde pe lansatorii Ion Cercel, Florin Opincă, Costică Ciurdea, Mihai Gabriel Benghiac, Iulian Gabriel Cucu, Remus Antimirescu, Gyula Veres, Vasile Andrei Maxim, Alexandru Sorin Mitru, Ştefan Lincu. Stafful echipei ieşene este alcătuit din antrenorul Remus Antimirescu şi oficialii George Radu Pipa (preşedintele clubului), Dan Teodorescu (director sportiv şi ofiţer de presă) şi Lucian Mihalache (director economic).
* CFR Olimpia ACB Iaşi a stat în prima rundă din Campionatul Naţional al seniorilor
Vă mai informăm că, pe 1 septembrie a fost programată prima rundă din Campionatul Naţionale de popice pentru seniori, cu meciurile CFR CLUJ - ELECTROMUREŞ TG. MUREŞ 8-0 (neprezentare, după cum ne-a comunicat arbitrul internaţional Dumitru Beşe) şi KSE TG. SECUIESC - INTER PETRILA 2-6 la puncte de echipă (a arbitrat Neculai Neculăescu, din Braşov), iar CFR Olimpia ACB Iaşi a stat. În etapa a II-a, pe 29 şi 30 septembrie 2018, se vor juca partidele CFR OLIMPIA ACB IAŞI - INTER PETRILA (va arbitra CIOLAN FLORIN - din Iaşi), respectiv ELECTROMUREŞ TG. MUREŞ – KSE TG. SECUIESC (va arbitra NECULĂESCU NICOLAE - din Braşov), iar CFR Cluj va sta. DAN TEODORESCU
|