CLUB SPORTIV CFR IAŞI

MENS SANA IN CORPORE SANO

Cinci popicari ieşeni participă în intervalul 14-17 ianuarie 2010 la turneul internaţional de la Szeged, acolo unde va fi prezent şi nr. 1 mondial - ungurul Kiss Norbert, dar şi recordmenul mondial şi nr. 3 în lume - sârbul Vilmoş Zavarko

Campioana Ungariei la popice, Szegedi TE, organizează în propria arenă “MGI Cup”, competiţia derulându-se în perioada 14-17 ianuarie 2010. Concursul este încadrat în categoria cea mai galonată (A) de către Federaţia Internaţională de Popice – secţiunea clasică (NBC), iar organizatorii scontează pe participarea a 120 lansatori din Europa, inclusiv din România, acolo unde singura echipă invitată a fost CFR Olimpia ACB Iaşi, campioană naţională en-titre la seniori şi juniori, pregătită în prezent de antrenorii-jucători Remus Antimirescu (principal) şi Costică Ciurdea (secund).
Cei 120 de participanţi vor evolua în perioada 14-16 ianuarie în preliminarii, primii “16” urmând a evolua apoi, în sistem eliminatoriu, la turneul final, din 17 ianuarie 2010. În preliminarii, fiecare popicar va lansa 4 x 30 bile pe cele 4 piste FUNK ale arenei din Szeged, iar la turneul final vor fi doar 2 lansări x 30 bile pentru fiecare sportiv. Taxa de participare la concursul de la Szeged va fi una destul de modică, de 3.000 forinţi (circa 12 Euro) pentru fiecare sportiv şi alţi 3.000 forinţi pentru cei calificaţi la turneul final de “16”. Premiile totale puse la dispoziţie de organizatori sunt de 1.800 euro, împărţite astfel: locul I - 600 Euro, locul 2 - 400 Euro, locurile 3-4 - 200 Euro şi locurile 5-8 - 100 Euro.
Cei cinci sportivi de la CFR Olimpia ACB Iaşi au fost programaţi în preliminarii în ziua de 15 ianuarie 2010, 4 lansatori de la ora locală 12:10 (Remus Antimirescu, Iulian Gabriel Cucu, Marius Manea, Florin Opincă) şi cel de-al cincilea de la ora 13:15 (Gyula Vereş).
Popicarii ieşeni vor pleca încă de miercuri spre Ungaria şi după o noapte de cazare la Arad, vor ajunge la Szeged în 14 ianuarie, cu o zi înainte de intrarea în concurs.
De remarcat că, în conformitate cu detaliile oferite de organizatorii unguri, în frunte cu preşedintele şi antrenorul clubului campion din Szeged, arhitectul Karsai Ferenc, vor fi prezenţi la competiţie popicari din Ungaria, Macedonia, Slovacia, Austria, România, Serbia, Italia şi Cehia.
Cei mai reprezentativi popicari care vor fi prezenţi la turneul de la Szeged vor fi ungurul Kiss Norbert (de la Szegedi TE – nr. 1 mondial în prezent) şi sârbul Vilmoş Zavarko (de la ZP Sport a.s. Podbrezova – Slovacia, nr. 3 mondial în clasamentul elaborat de NBC pe 10 ianuarie 2010) – recordmen mondial cu 728 popice doborâte.
Alţi lansatori de valoare care vor concura la Szeged în această săptămână vor fi Tóth Bagi József (Köszolg SC), Rákos József (Ferencvaros TC), Antal Árpád (KK Postanska Belgrad – nr. 11 mondial), Ostojič Goran (KK Postanska Belgrad – nr. 75 mondial), Tóth Zoltán (Ferencvaros TC Budapesta), Danóczi Richard (Ferencvaros TC), Aranyosi László (Ferancvaros TC), Kovács Antal (Ferencvaros TC), Kalmár István (Wiener Neustadt), Papp László (Wiener Neustadt), Pintér György (Ritzing), Kinka Gábor (BKV Előre), Tóbiás János (BKV Előre), Pete II. László (BKV Előre), Hergéth János (BKV Előre), Viktor Nikolovski (KK Makpetrol Skopje), Jelinek František (KK Rostex - Cehia), Bojan Vlakevski (KK Makpetrol Skopje), Machala Zdenĕk (KK Rostex), Vejmola Jan (KK Rostex), Branko Manev (KK Makpetrol Skopje), Dimitar Dimitrovski (KK Makpetrol Skopje), Vadovič Bystrik (ZPS Podbrezova), Machala David (KSK Austria Krems), Kyselica Odrei (ZPS Podbrezova), Truska Jaroslav (ZPS Podbrezova), Zapletán Zsombor (KK Neumarkt), Botházi Péter (Ferencvaros TC – nr. 50 mondial), Fekete László (Szegedi TE – nr. 23 mondial), Hergéth Zoltán (Ferencvaros TC – nr. 4 mondial), Földesi Zsolt (Szegedi TE – nr. 87 mondial), Tomka Milan (ZPS Podbrezova – nr. 33 mondial), Kis Szolt (Szegedi TE – nr. 31 mondial), Pasiak Tomas (ZPS Podbrezova – nr. 35 mondial), Karsai László (Szegedi TE – nr. 17 mondial), Foltin Radoslav (ZPS Podbrezova – nr. 45 mondial), Sel Tibor (Szegedi TE – nr. 110 mondial), Pesta Jozef (ZPS Podbrezova – nr. 43 mondial), Kakuk Levente (Szegedi TE – nr. 5 mondial), Calič Jovan (ZPS Podbrezova – nr. 7 mondial).
Într-un clasament mondial elaborat de NBC şi care cuprinde 741 de sportivi popicari, primul ceferist ieşean în top este Gyula Vereş, situat pe locul 88.
Să mai menţionăm că CFR Olimpia ACB Iaşi a evoluat în 2007 la Szeged, în două dispute tur-retur din Liga Campionilor, împotriva gazdelor de la Ferroep Szeged, iar în 2008 a concurat la Szeged într-un turneu internaţional pe echipe, unde a cucerit o onorantă medalie de bronz sub conducerea antrenorului Ilie Băiaş.  
În această săptămână, la conducerea turneului individual de la Szeged va fi doamna Zsuzsanna Tóth Bagi (Ungaria), situată pe locul 19 în topul internaţional al arbitrilor de popice.
Dan TEODORESCU